Trist strabateam un ocean
poate saturnian cind deodat', indepartat,
sufletul si-a sfisiat marele zvon dodecafon
al dinilor lui Acteon.
Unde-s, mi-am zis. in care vis zarurile iar m-au trimis ?
Unde-i, strigai, zveltul alai, unde e cel fara grai
care in sine insusi dispare ca intr-o floare devoratoare ?
|