Din drumuri innodate, in spatii muritoare un fluture perpetuu in care dorm stihii, codru de viscole ereditare, enorm stejar de nervi si hematii, metamorfoza-ntoarsa, stramos invers, copil in care mama doarme spre a-l naste si somnul alb al unui Endymion fosil neintamplari de tinerete paste, aude cum respira ostatic si fierbinte ca larva in adancuri de muzical tunel un Dumnezeu astenic in crinul ce presimte necroza paradisului din el.
Nimfa priveste. Iata mult palid inecatul
in marea lacrima de cositor,
din ochiul Afroditei Pandemos, nemiloasa
torta-a amorului intamplator.
Crotal naprasnic, sora a focului, de unde
tu, noapte, mai poti naste in tampla mea. mercur?
O, numere, voi inimi suav eterogene
iubiti-l pe fara-de-sotul pur.
Faptura mea sorbi-va indoliatul lapte
al sanului Neclipei spre care alb cobor.
El creste deci cu mine si este seminoapte
si ochi artezian interior.
Primeste-mi chipul. Ora imi coace in tesuturi un foarte sus si aprig si orb oriincotro si-o trecere ciudata de prag a zveltei inimi: implozie explozie implo
|