Doamne, o vale inchisa mi-e inima
ascunsa de toti, stiuta de toti prapastie in lumina, rostire mai goala decit umbra unui stol de vrabii peste zapezi
In jurul ei
e atit de mare tristetea
incit ingerii
care nimeresc din greseala
in bataia gindului
simt abisul si cad inghetati
Doamne, ca un inotator care se scufunda
mi-e inima
ca fluturele care vasleste orb,
mereu cu intoarsa intentie, cautindu-si
forma, nemaigasind-o
intrind in flacara albastra ca in vis
ori extaz,
se dizolva in foc si dispare
odata cu tipatul,
nu leaga acest fapt de nimic
nici de propria ardere,
ajunge pe malul luminii fara sa stie
ca a trecut de poarta in care e masurat
Anatomie si ireal
Diavolul a strins un caus plin cu nimic:
tot ce am gindit. spune el, murmura trecerea:
marea spulbera oglinda norilor, iarba
e dizolvata de vint, umbra pamintului
insamintata cu ris, frigul omului
si, vai, nu e a noastra
Doamne, o vale inchisa mi-e inima
Adevarul
ca o usa pe care nimeni n-o vede
in singele meu si va veni simbata
o pauza a dezastrului care ma ingroapa
definitiv
in absenta ta
si tacerea imprumuta modul tau de a fi
al caderii in lume
Doamne, o vale inchisa mi-e inima
|