Oh ! legati pentru vecie De pamintul unde stam, Platim vecinica chirie Si pe apa care bem. Nu avem nimic al nostru ; Tot in preajma e strain ! Venim rupti din lucrul nostru, Si dam peste-al lipsei chin.
Ca un dobitoc de munca, Ca copaciul roditor, Ca rodirea dintr-o lunca Voi priviti pe muncitor. El si fiii, si sotie, Boul, vaca si vitei - Toti sint zestre pe mosie ; Robi ai muncii, robi ai ei.
Sinteti veseli cind ne vindeti In arenda la cochinti i Camata pe munca prindet! Pruncilor de la parinti ! Batrin, vaduva, copilul Munca-le va sunt datori ; Si sudoarea lor suspinul, Va-aprind setea de comori.
Dupa ce, prin asuprire, Stoarceti, ca proprietari, Veniti iar, ca stapinire, Nascociti la biruri mari, Si-apoi, va-asezati pe jete Jefuind ca dregatori ! - Zgriptori cu-ntreite fete, Jupuiti pe muncitori.
II
Noi le suntem toata-averea, Munca ne-o masor cum vor ; Fiii nostri le-e puterea, S-aste miini comoara lor. Ei traiesc in nelucrare ; Munca-ne de zece ani, Pun pe-o haina de purtare, P-un ospat, cu sarlatani.
L-a lor jicnite, grinare, Ca p-albine ne adun ; Cind sunt pline de mincare, De tot ce-are tara bun, Gonesc musca, infund uleiul. Ne pun fum, ca sa fugim ; Ei iau mierea, noi bordeiul Gol ca palma iar gasim.
III
De-astazi, munca-ne e-a noastra S-o schimbam pentru pamint. Mincati voi tarina voastra ! Munca noi n-o dam in vint. Si, de vreti s-aveti cuvintul,
De vreti a va domiri : Este-al bratului pamintul, A-l lucra, nu a-i robi.
Piinea, fierul o rodeste ; Tot cu fierul ne-o pastram ; Ea e-a celui ce-o munceste ; Trintorilor n-o mai dam. V-am cerut, de mila, dreptul Cu tocmeala intre frati, Nu vreti ? Ni-l tinem cu pieptul, Si veniti de ni-l luati !
|