De cate ori in brate te vaz cu al tau fiu, - D-as sti ca parabola-mi o iarta cuviinta, Sau, daca adevarul nu vatama credinta, - Puterea-ti ma sileste un eretic sa fiu.
Cand stai cu toata mila spre pruncu-ti a cata, imi pare pe Madona c-o vaz d-al doilea-n lume ; Si-ti spui in constiinta, ca nu poci da alt nume, Decat ca esti aceea ce Gabriel canta.
Iar, daca a mea dogma va fi o ratacire, Artistul e de vina, c-a lui dumnezeire Ca tine de frumoasa a vrut imagina.
Eu simt de datorie si de crestinatate,
Eu simt ca dau exemplu de-adanca pietate,
A ma-nchina la tine si a te adora.
|