! nu-si uita carnea tiparul ei ciudat:
vesnice crestete umede se-ndeasa spre mine,
ca o pasare deasupra unei ostiri Ie vad foind si ma sperii.
nu-si uita carnea tiparul ei ciudat!
! nici-un rege-al intelepciunii n-o pipaie
ci maini brutale ca satarul, eu
stau la marginea spetei mele
si cu durere-mi privesc
partile rusinoase-ale trupului;
si ca un lumanarar
imploratia mi-o indrept
spre palpairile capului meu galben:
o, aminteste-ti, cat de putin,
cum arata tiparul
acelui vas usor
in care rodul ni-l purtam surazatori!
|