! de toamna nimeni n-a murit, salbaticiuneo, si crede-ma, vai, vai, numai natura care nu-ntelege ; nu, n-a murit nici paianjenul inchizandu-se-n sine, se gandeste doar, cu emotie. Vai, vai, ma zbat
! vai, vai, mama a murit azi noapte si eu eram mila. ! vai, vai, crede-ma, n-am sa te las sa-ti urasti sexul, rochia dezvelind-o pe sanii plangand cu fata, trebuie sa vin la tine sa ma rog sa ma ierti,
salbaticiuneo, si-o sa ne furisam gresit de-a-curmezisul, si-o sa ne inspaimantam unul cu altul, si ce-o sa vrem, vai, crancen ce-o sa vrem scuturandu-ne capul,
sa ne intepam cu ghimpi pulpele,
iar acolo unde-si trag inima de moarte
luna si zilele, nu, nu, dincolo, abia la o mana
de spaima urata unde se dizloca zambetele
sa ne agatam de pomi si
sa mancam pe genunchi prune
urland fara voce
sa mancam, clantanind, prune !
|