(Jean Richepin)
FRAGMENT
Tatalui meu
O, da! eu sunt uratul, invinsul, blestematul.
El marele, eu micul, el totul, eu nimic;
El zis-a ca prin mine nascutu-s-a pacatul,
Dar eu va sunt amic.
El zis-a ca-nselat-am pe intaiul vostru tata,
Dar dulce era marul oprit, si l-a gustat,
Gand raiul i se smulse in ora blestemata,
Tot eu l-am ajutat.
I-am spus: ti se inchide gradina nemuririi;
Supremul te goneste din santul paradis,
Dar vino, caci in lume, locas al fericirii
Un altul ti-am deschis.
Voind apoi sa vada pe oameni in durere
Le zise: painea-n lacrimi muiati-o s-o mancati;
Atunci le-am dat speranta, rabdare si putere,
Si ei au fost scapati.
Pe om dorind sa-l vada urat de-a lui sotie,
Sa nasca hotarat-a femeia in suspin,
Iar eu le-am dat placerea, izvor de poezie,
Sa-si uite orice chin.
Cand dansa il va strange la pieptul ce palpita,
Cand buzele pe buze sopti-vor amoros,
Eternul din a slavei lumina stralucita
Chiar el va fi gelos.
Si ce-am promis tinut-am: placere, fericire,
Amor, surasul fraged de prunc nevinovat,
Si lungile extaze, si vesnica iubire,
Pe toate vi le-am dat.
Poruncile inalte au fost zadarnicite.
Trimise sa va-nece potopul sau divin,
Dar eu, scurgandu-i apa prin viile-nverzite,
Am scos dintr-insa vin.
El vr u sa va apese sub neagra ignoranta,
Dar eu v-am dat stiinta si artele si tot.
In suflete aprins-am focare de speranta,
Din noapte sa va scot.
V-am dat, sa-nvingeti bezna, a flacarii lumina,
V-am dat si fier, si aur, si regnul animal,
Stiinta, daca este, prin mine e regina
Cu sceptr u imortal.
Voit-a sa va-mpinga de sus, in adancimea
Noptoasei nestiinte, prin orisice mijloc,
Dar eu v-am smuls urgiei spargand intunecimea
Cu degete de foc.
Poetul, inteleptul, tot fiul cugetarii
Ce lumea marmurit-a prin fapta si cuvant,
De unde-avu pe frunte lumina inspirarii
Si-n sufletu-i avant?
Eu, eu vibrez in toata fiinta revoltata,
In geniul ce-nfr unta batjocura mereu,
Eu, eu sunt Cain, monstru cu mana sangerata,
Si eu sunt Prometeu.
In Shakespeare ce creat-a o lume ideala,
In Dante, Goethe, Schiller si-n cati au stralucit,
In Gutenberg, in toata pleiada geniala,
In toti eu am trait.
Prin mine stapanit-ati materia-n miscare,
Patrunserati prin mine mister urile ei,
Puterea ce v-am dat-o a fost atat de mare
Incat sunteti chiar zei.
Strapunserati chiar muntii, titanici prin vointa,
Pe mari va leganarati orase-ati ridicat,
Pamantul prin rabdare, sudori si iscusinta,
Mereu l-ati preschimbat.
Din fiecare taina facurati cate-o sclava,
Supus va este totul, chiar trasnetul l-ati prins.
Ati dus pe-ai vostri umeri o sarcina grozava;
A vietii si-ati invins.
Putina vreme insa si pe-aripi glorioase
Prin aer veti strabate in zbor nestavilit;
Baloanele purta-vor, ca flamuri luminoase,
Un fulger stralucit.
Trasnit am fost de cer uri, da! insa fericirea
Eu, eu v-am dat-o-n schimbul acestei urgisiri;
Sunt raul, necuratul, dar sunt si mantuirea
Intregii omeniri.
Da! sunt orgoliosul invins. Dar razbunarea
Mi-o aflu pe nemernic din tina sa-l ridic,
Saracului ce plange ii caut demancarea,
Dar el nu-i da nimic.
Iubeste-ma pe mine, om, oaspe al naturii,
Veniti, veniti la mine, sar mani dezmosteniti,
In vinul razbunarii muia-veti painea urii,
Si fi-veti fericiti.
Veniti! a voastra fr unte inalte-se tr ufasa,
Veniti! din nou cladi-vom un Babel colosal;
Veniti! vom reincepe o lupta uriasa
Cu vesnicul rival.
Degrab , incoa, e timpul asaltului din urma;
Eternul inceput-a sa tremure de-acum;
El simte ca domnia fatala i se curma,
Si noi vom face-o scrum.
Om, dulcele meu frate, ur meaza-ma! cuteaza!
A sparge fir mamentul din nou voi indrazni;
Urca-vom si, smulgandu-l de unde el troneaza,
In locu-i vom domni.
