Visatoare sub marama ce-i umbreste fata alba,
Sta domnita rezemata de pridvorul din gradina
Si, cum doarme voievodul intr-un jet, ea-ncet suspina,
Pe cand luna-i albastreste per uzelele din salba!
Ea viseaza ochii negri ai trimisului strain
Ce-i saruta mana calda in smerita-ngenunchiare;
Din a genelor clipire toata patima-i tresare,
Ca un vifor ce pandeste-n pacea cer ului senin.
Dar mandria, care-ngheata para sangelui domnesc,
Ce de veacuri da vlastare tronului moldovenesc,
Frange visul ei in clipa nazuintei spre pacat
Si-ntr-o lacrima-ngropandu-si fericirea-ntrevazuta,
Pe cand doar me voievodul somn de griji neturburat,
Biruita de cainta, ea s-apleaca si-l saruta!
|