In viata mea de pribegie,
Gonit mereu de-al soartei bici,
Am inganat cantece mici
De dragoste si ironie.
Si, cum traiam mai mult in vis,
Facui risipa de simtire
Si-n versuri schioape am inchis
O lacrima langa-o zambire!
Am inganat cantece mici,
Fara pretentie sa fie
Gustate la Academie,
Caci toate versurile mele
Mici diamante, mici margele,
Buchete fara de panglici,
Garoafe, crini si ghiocei,
Sunt scrise doar pentru femei
Si pentr u patr u-cinci amici.
Cand iarna am simtit ca soba
Pe versu-mi cald nu pune pret,
Cu graba m-am drapat in roba
De magistrat, ca sa nu-nghet.
Si-am colindat intreaga tara
Cinstit c-o leafa de aprod,
Purtand sub roba o chitara
Si-o inima in loc de cod.
Azi iarna-mi bate la feresti
Si vantu-n recea-i simfonie
Parca ma-ntreaba: Unde esti,
Poete, plin de veselie?
Hambarele mi-s goale, nici
N-am strans, cu cantecu-mi de greier,
Graunte s-am pana la treier.
Dar simt o umbra grea pe creier:
Uitarea celor mari si mici!
Si-n stepa iernii argintie,
Cand singur, trist, fara amici,
Culeg poemele-astea mici,
Tipate-n nopti de insomnie,
Vreau sa le-nchin, cu dar nicie,
Imbogatitelor furnici!
|