Maestrului C. Dissescu
In diminetile de vara,
Sub cer ul vesel si albastru,
Cand pieptu-ncepe sa tresara,
Atunci pricepi cat de amara
E-n schituri viata de sihastru.
Si-ti vine ca sa plangi pe bietul
Calugar tanar si fr umos,
Ce-n ochii tai, citind regretul
De-a se vedea murind cu-ncetul
In schitul trist si-ntunecos,
Cu drag si-aduce-aminte casa
Trecutei lui copilarii,
Cu prispa, sala si cu masa,
Si-i vine ca sa-si rupa rasa
Si s-o ia razna pe campii!
Si alergand spre larga zare
Cu pasarelele ce zbor,
S-ajunga iar in satul mare,
Si iar s-astepte pe carare
Pe Anca-n drum catre izvor.
Sa-i spuie iar, cu glas fierbinte:
Mai negri-s ochii tai ca mura,
Si cand te vad, imi ies din minte!
Iar ea sa fuga inainte
Zicandu-i: Ia mai taca-ti gura!
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ispita-n alte vremi il duce
Si chipul slab i-l lumineaza.
Dar de-odata-si face cruce,
Un tremur prinde sa-l apuce,
Caci toaca-n aer lung vibreaza!
|