Pajul Silvio cu vocea melancolica si plina
De fiorii tineretii, pe un ritmu plangator,
Moduleaza o romanta dragalasa de amor,
Pe cand degetele-i albe ratacesc pe mandolina.
Frageda si mladioasa castelana se inclina
Langa ducele cu par ul de argint si soarbe-n zbor
Notele, ce ca o raza se topesc si-n paru-i mor,
Evocand o seara dulce din trecutu-i de lumina.
Ar monia ii imbata si o tainica-ntristare
Strange inima ducesei si a pajului poet
Pe cand ochii lui pe sanu-i se opresc din intamplare.
Ea, privind la mana-i alba cum pe coarde tremura,
Simte-n ochii ei albastri ratacindu-i un regret
Si-ntelege-ntaia oara ca pe duce il ura.
|