I
Greoi alearga un magar
Cu fruntea-n jos, cu pasul rar;
Si iepurele, cand il vede,
Usure-n urma-i se repede,
Goneste ca o vijelie
L-ajunge si-l intrece, dar
Morala.:
Ce mare grozavie
Sa-ntreci pe un magar!
II
Doi serpi au intrebat o stanca:
Ce-ti face stropul mic de apa?
In fiece minut ma sapa
Incet-incet si ma mananca!
Dar ea ca noi nu are dinti
Sa te manance; stanca, minti!
Si stanca le raspunde: Iata,
De dintii vostri nu mi-e frica,
Caci se tocesc, dar picatura,
Desi e alba si e mica,
Eterna e ca si natura!
D-a lungul umedelor stanci,
Uitate-n marile adanci,
Ca-ntr-un mormant ce le inghite,
Necunoscute nasc si mor,
In scoica lor,
Margaritare negasite!
Sunt lacrimi de ondine-amorezate
De vrun triton necredincios?
Si-acum sclipesc cristalizate
In fundul marilor sticlos?
Dar indraznetul, beat de vraja
Stralucitorului sau vis,
In valul care le ascunde
S-azvarle, fulger in abis!
Inoata, se scufunda, spera,
Si apa il cuprinde lin;
Si-n adancimea-i il primeste
Ca p-un nou monstru submarin.
Adesea un rechin 1-atinge
Si sepii vin, meduze pier
Un crab pe umar ii imprima
O clipa gheara lui de fier.
Precum in vis numai s-arata,
Vezi albe cranguri seculari
Ce-n loc de muschi bureti au numai
Si-n loc de iarba alge mari!
Pe cand in juru-i urca valuri,
Picioarele-i se-nnamolesc
Intr-o padure de coraluri
Rosite-n sange omenesc.
Si mana-i pipaie cu spaima
Si se tot lasa mai afund
Ce daca dr umu-i plin de chinuri
Cand perla alba sta in fund?
O vede, o atinge, iat-o!
Sub nazuinta care-l mana
Prin valul de-ntuneric suie
Ca si un zeu c-o stea in mana.
. . . . . . . . . . . . . . . . .
Si voi, poeti, artisti salbatici
Ce rascoliti orice abis,
Ca si pescarul asta, -n suflet
Va coborati pe scari de vis,
In fundul marii nestiute
A cugetului indraznet,
Sa smulgeti tainelor ideea,
Margaritarul fara pret
Multicolora perla fina,
In zare zace nestiut,
Tot rasaritul aurorii,
In coaja tristului trecut.
Ca sa gasesc si eu comoara
Acestor flori ce nu mai mor,
In marea plina de primejdii
As vrea nebun sa ma cobor.
Spre largul ocean de vise,
Scafandru nou ma las si eu,
In fundul caruia e golul
Neantului sau Dumnezeu.
Ce-ngrozitoare e caderea
In al problemelor abis!
La orice pas pricepi durerea
De-a-ti omori intaiul vis!
Dar cand mereu spre alte dor uri
Te poar ta sufletul amar,
Pescuitorului de vise
Ce-i pasa? El coboara iar.
Ce daca inima se zbate
Si urla creierul trasnit,
Daca din fundul suferintei
O raza noua-a rasarit?
Si glorie de veci acelui
Ce-nsangerat si-nvingator,
Din noapte scoate, ca pescar ul,
Lumina noua tuturor!
|
