Ce jalnic in suflet strabate
Fiorul de frunze uscate
Pe bietul bolnav ce din casa
Asculta cum toamna se lasa.
C. P.
Cu ochii mari si supti de boala
Priveste lacul spre apus,
Copila care nu s-a dus
De nu stiu cate luni la scoala.
Cum paru-i negru ca de smoala
Pe frunte-i cade nesupus,
Un gand ii fura ochii-n sus,
Spre cer ul sur, spre zarea goala.
Si cum in pieptu-i slab se-neaca
Sfasietor o tuse seaca,
Spre mama ei s-apleaca bland,
Si-ngana-n lacrima ce-i pica:
Eu n-o sa vad cu voi zburand
Pe cer intaia randunica!
Paris, 1907
|