Padurea vestejita in stanga mea coboara,
Si-n dreapta, o colina se suie catre zari,
Sub rosul ce amurgul pe culmile-i strecoara.
E toamna pe sfarsite. Pe dr um si pe carari
Zbor frunzele manate de vantul ce le poarta
Cum valul poarta barca pe zbuciumul de mari.
Trosneste cate-o craca si-n umbra cade moarta;
Saracul o sa aiba la iarna uscaturi:
Natura se-ngrijeste cu mila d-a lui soarta.
O, fire nenteleasa, cum inima ne-o furi
Cu moartea ta, sub care s-ascunde renviere,
Tu, care, dintr-un mugur, dai viata la paduri!
Stii, oare, ce duioasa si trista mangaiere
E ordinea eterna, pe care-o-ntrezarim
In fr unza care naste si-n frunza care piere?
Doar ea mai ne adoar me durerea ca murim!
|