Tu care porti spre cimitir
Cand jerbe mari de trandafiri,
Cand albe crizanteme,
De nu te-ai teme
Si n-ai avea de moarte frica,
Ai sterge lacrima ce-ti pica
Si-ai scutura in vantul serii
Florile durerii,
Simtind ca-n dar ul ce le porti
E viata vie din cei morti.
Tu nici nu crezi
Ca cei pe care mergi sa-i vezi
Etern intr-insii n-au avut
Decat al corpurilor lut.
In ei pe tine te iubesti:
Cu toata fata ta cea trista
Si-nduiosarile din glas,
Din al lor suflet n-a ramas
Decat durerea-ti egoista:
Tu nici nu crezi
Ca cei pe care mergi sa-i vezi,
Chiar de-i iubesti,
De-i plangi, pe tine te jelesti.
Dar ei sunt morti ca trupul lor
De care ochii jalnici fug,
Iar din smintitul tau amor
Si-atatea vise mincinoase
Azi ce mai e? un pumn de oase,
Un pumn de oase-ntr-un cosciug
Dar soarele ce moare, inca
Mai rade-n pomii infrunziti,
Si-n seara clara si adanca
Mai canta raul: auziti!
O, voi ce mai traiti o clipa
In ritmul vietii si-al iubirii
Lasati pe morti in groapa lor
Sa-ndeplineasca legea firii.
Si voi, in pripa,
Sorbind mirosul primaverii,
Din vantul care misca merii
Infloriti,
Veti banui intr-o aripa
De pasare ce trece
Ca un fior,
In umbra unui nor,
In picul rar de ploaie rece,
In vant cand misca trandafirii,
Ca mortii vostri din mor mant
Sunt: apa, umbra, floare, vant!
|