Intr-o zi vultur ul mandru,
Rege-al culmilor car unte,
Toate pasarile lumii
Le-aduna p-un varf de munte,
Si le zise: Mi-este mila
De eterna voastra noapte
Tremurati in fund de cuiburi
Speriate d-orice soapte,
Pe cand eu, daca furtuna
Peste fr untea mea s-abate,
Fac din ochii mei oglinda
Trasnetelor scaparate.
De la ingeri smuls-a Domnul
Pene mandre pentru voi,
Ca sa va tarati aripa
Murdarita prin noroi?
Hai! spalati-le-n seninul
De pe culmile inalte!
Pe albastrii munti din zare
Zborul vostr u sa tresalte.
Mai lasati padurea sumbra,
Cuibul, stresina ruina,
Si zburati din intuneric
Catre viata si lumina.
Ceru-nalt e lumea-n care
Suferinti si pasuri nu-s;
De muriti suind acolo,
Cel putin cadeti de sus.
Hai, ur mati-ma si-n aripi
De va-ncredeti cum ma-ncrez,
Catre soare zbor ul vostru
Voi cata sa-l indr umez.
Intr-un fior de bucurie
Un stol voios de zburatoare,
O randunica, niste mierle,
Un grangur, o privighetoare
Deschisera-aripile-n dorul
Acestui zbor catre azur,
Cand bufnita si liliacul
Graira mandr ului vultur:
Vrei sa ne scoti din umbra-n care
De veacuri toti ai nostri dorm?
Ca esti ideea ce ne pasa?
Noi suntem numarul enorm!
Si soarele-i dusmanul nostr u.
Cand il privim ne-apuca plansul;
Vom face nori de intuneric
Intre pamant si dansul.
De atunci, cu aripile stranse,
Si-abia tarandu-le din umar,
Mai toti apostolii luminii
Se pierd intunecati de numar.
|