Ar uncati-mi o privire-nduratoare!
Biet volum, uitat de vreme si de lume,
Fara scoarte, fara titlu, fara nume
Sunt r uina unui secol care moare.
Poate sunt o carte dulce si intima,
Unde jalea unui suflet se rasfrange,
Poezia dureroasa care plange
O iubire nenteleasa si sublima?
Am fost scrisa-n ceasuri albe de veghere,
In genunchi langa mormantul unei mame;
Poate sunt dezlantuirea unei drame
Prinsa-n ritmul unui cantec de durere?
Cine stie cate lacrimi de fecioara
N-au sorbit aceste pagini altadata
Cate inimi n-a facut oare sa bata
Versul meu ce plange trist ca o vioara?
Aruncati-mi o privire-nduratoare,
Cel putin de-nduiosare la gandirea
Ca in mine ingropatu-si-a simtirea
O fiinta, o naluca trecatoare!
|