Venetia adoarme-n valuri
Pe cand amurgul trist rasfrange,
Pe mare-n larg si spre canaluri,
O lata purpura de sange,
Brodata-n aur si lumina
Ca vechea-i manta de regina!
Nimic nu mai ne-aduce-aminte
De viata ei de glorii plina,
Decat batranele morminte
Si catedralele-n ruina;
Si glasul marii ce strabate
Pustiul vechilor palate.
Si cand Venetia blajina
Duios se tanguie de soarta,
Pe turle, blonda luna plina
S-asaza-n mila ei suprema,
Ca cea din ur ma diadema
Pe-o frunte de regina moarta.
|