Vulturul

Si-ngenuncheata inainte-ti, supusa, roaba voi ramane!
El o saruta, si cu mana i-arat-un vultur ce din zare
Venea plutind in zboru-i falnic cu-o maiestuoasa nepasare.
Si-i zice trist: Il vezi, copila, e cel mai mare imparat,
Caci tarii lui, dumnezeirea hotare stramte nu i-a dat.
El are-un cuib pe-un varf de munte si-n zori de zi il paraseste,
Caci setea lui de libertate, cand sta in loc, il chinuieste.
Si cuibu-i pare o-nchisoare; de-aceea, pur uri solitar,
El cata lumi netarmurite si-mparatii fara hotar
Tot ca si el sunt visatorii, copil fr umos cu ochi de zana,
Si pe-al lor suflet doar o clipa iubirea poate-a fi stapana.
E drept ca au si ei nevoie adeseori de mangaieri,
Ca sa mai uite-amaraciunea nemaisfarsitelor dureri;
E dre pt ca dulcea sarutare a gurii voastre-nflacarate
Ne mai reda iluziunea unor visari neintrupate;
Dar fr umusetile eter ne le face inima sa salte
Si, pentr u larga aripare a inspirarilor inalte,
In setea lor de liber tate si-n zbor ul sfant spre ideal,
Le trebuie cer fara hotare ca si vultur ului regal.