Am prins din zbor o litera-n condei
Și-am așezat-o liniștit pe foaie.
Privind cum Luna, pe albastrul cer,
In raze de lumina se despoaie.
Oftand amarnic și inabușit,
Plec capul in coala ingalbenita.
De-atata chin și-atatea nabadai.
O lacrima pe-un ultim rand imi pica.
Dau sa o șterg, dar mana-mi tremuranda,
Se-oprește intr-un gest incremenit.
Privesc lacrima pentru o secunda
Și imi retrag mana innebunit.
De ce sa-mi șterg urmele de durere?
De ce nu aș lasa pe foaie oare?
Sa vada cei ce-mi vor citi necazul,
Ca n-am putut sa-i aflu alinare.
M-am chinuit sa aflu dezlegare
La toate intrebarile de-mi vin.
Din incercari am așezat randuri pe foaie
Și sufletul l-am inecat in chin.
Din suparari am stans semne marețe,
Le-am dat un sens și le-am varsat pe foi.
Scris-am de veșnice ganduri marețe,
Scris-am de-al sufletului meu razboi.
|