Ma duc spre tara unde chiparosii Presara umbre-albastre, parfumate, Si unde isi inalta nuferi rosii Din ape verzi petale singerate
De-acuma plec, ma doare-n suflet zborul Cocoarelor pornite intr-acolo, Ducind cu ele viata si amorul : Ofrande albe zeului Apollo
In urma lor se stinge o bacanta, In plins nervos - corola de opale - Smulgind cununa frunzelor de-acanta, In tremurarea degetelor pale
De-acuma plec : ma cheama melodia Tremuratoare a strunei de ghitara Stiti voi ce sete simt de poezia Ce poarta-n san eterna primavara ?
Ma duc : sub cer senin sorbi-voi sarutarea Ce blinda adiere-n zbor o poarta, Si-n urma mea, atita doar : uitarea
Asterne-se de-acuma peste-o moarta.
II
Aud tremolul coardei de vioara, in freamatul padurilor murinde, Si-mi pare plins de palida fecioara, Ce-acum - amanta - tuturor se vinde
Ea a venit cu corpu-ascuns in haina, Lasind in cale urme de sandale ; Dar voi, amanti, ati rascolit o taina Ce adormise-n visurile sale !
Si insetati de forma tineretii, Desprinsu-i-ati mantaua de pe umar O ! parc-ati vrut sa-i luati respirul vietii, in focul sarutarii fara numar
Si gura ei v-a-ntins-o tuturora,
in patima iubirii dindu-si sinii
Voi ati golit nectarul din amfora
Din care se-adapau de mult paginii !
Tirziu, in violetul inserarii,
Cind amintirea-n zbor de aripi trece,
Ea, singura, in linistea uitarii
Isi simte ochii stinsi - si mina rece
in freamatul frunzisurilor pale, E cintul unor vremi ce o-nfioara, Ca un concert al carui tril agale Se stinge pe o stranie vioara
A ! Voi v-ati dus spre funduri de alee, in ginduri cizelind o poezie Dar n-auziti ? Va cheama o femeie La cea din urma clipa de betie !
Eu nu mai plec ; ci linga ea ramii Ca-n vremea fericirii de-altadata ; Ramii ca sa-i veghez la capatii Amantei care moare inselata !
|