de goeteri
Ce ploaie calda in vuiet, in iunie inceput
Nori gri, in spume gri intai, apoi de gri fundal-
Coboara, toarna, și ne spala, intr-un neprevazut !!!
Asfalt, pamant emana un abur de furnal.
Stau mut de incantare, ca la un cal in tropot.
Picuri imenși, se sparg, in extazic de masaj.
Ador, ce cantec dulce se inalța lin, din ropot
Mi-e dor de-o mare sumbra visez pelerinaj.
Mașinile stropesc și fașie a petarde,
Exploziile curg și se propaga in tunet,
Faclii rasar, se scurg, intr-un ciudat de sunet;
Spectacolu-i complet, in apa totul arde
Plec din orașul tern și cu umbrele strambe,
Cu tipi in jeepuri negre și cu cladiri pompoase.
Ma duc la țara; in camp, natura nu se-ascunde
E valuri graul verde, se intorc țarani, cu coase.
Un caine stoic sta, nu mișca, da un scutur,
E ud, cu urechi blegi, agale ma privește
Intru in mașina ud, nu știu de ce ma bucur ?!
Pe tabla-s pocnituri "deluje" nu prididește.
Simt sufletul curat, de-ardoare aș vrea sa plec,
Dar sa nu pierd din cantec, de sunet și lumina !
Caci uite un caruțaș- ce nu-i dotat hi tech-
Și simte tot, la maxim; nu cum eu in mașina ?!
Și fug nebun spre-o apa, ca sa o vad crescand
E toata involburata de cafeniu, cu spuma
Alerg apoi, nu stau, am gand de furibund;
Las totu-n urma, fug, viteza e nebuna !
Intr-un tarziu, ajung ferice tot mai ploua.
Ma indrept spre litoral, cobor desculț pe plaja
Privesc spre necuprins- la mare- parca-i noua;
Simt aerul sarat, sunt tot cuprins de vraja.
Atras sunt de valtoarea- cu increțiri de alb-
Ce poarta in aspirații, traiecte nesfarșite.
Gandesc la cei pieriți, cu corpul rece, dalb;
Ma intorc catre mașina cu lacrimi neoprite.
Imi curg șiroaie multe, nici nu mai știu, de sunt
Am gust sarat de lacrimi, cum marea involburata
Nu mai sunt un real, am devenit un gand
Doar plang in neștiința Am inima plouata
02.06.2010
|