de goeteri
Intr-o vara calda, stand pe-un mal de maidan,
Gandul dus catre dor, suflet prins de alean,
Evadat dintr-un timp și-un oraș de lumini,
Visul tot ma purta; spre amintiri despre caini.
Nu din cei ce din trup, viața, iți mușca cu zel;
Ci inspre blandul prieten, credinciosul cațel.
Figurant din legenda copilului țanc,
Ce juca altadata, rol, prin colbul ce plang
Și uite așa, in mers tiptil, la mirosul de paine,
Aparu, ce visam langa mine un caine.
Aratare osoasa, prea lunganul pitic,
Intreba din sprancene; " am sa-l bat, sau ii zic
Sa ma lase in contemplu, ca n-am timp de caței,
Și ca lumea e plina de rau, fara ei ?!"
Capul mare, la corp, de cioban pazitor,
Sta imprejur cu ochi umed și bun rabdator.
Ori din mila, ori memorie la cei duși in pamant,
Dau o coaja din paine, la bietul flamand.
El se apropie in frica, cu ochii mai vii,
Ce-mi dau tremur de suflet, la gand de copii,
Ce-i lasați peste ape, așteptand sa revin;
Ce nu-i știu ce vor face, poate bine sau chin ?
Și ma las prada "javrei"cu ochi de uman,
Și copil-l iau acasa, inspre spusul alean.
Și e mic și e tanar-batran, ințeleptul,
Ce se gudura, știind ca-mi acopera pieptul
Și miroase, ca-i prost, nu cunoaște șampoane;
Mama sa este nimeni, nu i-a dat milioane.
Și uite așa, slab de carne, implinit doar de bun,
Ma cunoaște ce simt și ce am ca stapan.
N-am ai spune, cum alții o cer, cum ca vreu;
Sau sa fac vreo dovada, ca totu-i al meu.
Și prieteni, incet pe vecie, in spre maine,
Reciproc ne susținem, in lumea de caine.
23.03.2010
|