de Daniel Aurelian Radulescu
Inseamna, amore, ca Soarele-i un afrodiziac,
caci de ce tot m-apropii, cu planeta intreaga,
parca uit tot ce-i proza, ce rutini ma leaga
și ma deznod sa zbor, iubind orice-ul minte iraționala, maniac.
Imi place, rau, pana și pamant moale, lipicios,
ma incant de un fir de iarba, sunt un clopoțel
cu trei petale, imi umezind inima is un ghiocel,
ma daruind fir, plin de curaj un prim jertfit și-atat de grațios.
Sofisticatul corb, tot sobru, cu limbaj cifrat,
se schimba-n triluri mici, zvapaind puf, idile,
pe țambre insulițand un cer de albastre, puerile
crude sub palma mangainda-n trecere de-un galben arzator, curat.
Un fum se inalța sub priviri, dinspre razoare, in sus,
un abur, plecat ud sa stinga cald, ce-i prea devreme, ar arde
și fire intre pari inalți se indoaie din intinse coarde,
ciupite de adieri c-un zumzet electronic alergand, s-aprinda apus.
Despoaie heliul fiert veștminte, imbracand boboci
și umeri lasa goi și cupe-n sani ițesc, ințepand gand
spre amor, sfredelind piept, respirul il sacadand,
cand tot se pierde in urma risc de aventura-ți da imbold, viața sa-ți joci.
Dezlanțuie un imperfect de cerc, rotirea, in dragoste nascand,
crezand, pentru a cata oara, ca nu pierzi nimic, neștiind ca primaveri nu intorci!
09.03.2013
|