de goeteri
Se vorbește tot mai des;
culmea,
de la animale, la om
Mai mult se plange
fara lacrimi
Caci ras provoaca
tot ce-i simțamant ales,
de la un timp; cu lumea
noua, ce nu mai sadește pom
ca doar i-ajunge!
Sunt paduri inca, ceva patrimi
dintr-un uscat deșert și doar apa potroaca,
ca-n rest tot e manjit
de zoaie;
tot pamantul
biet ranit, uitat neoblojit
și care nu mai vrea sa-și ude ploaie!
Și-a refacut veșmantul
sa se-acopere-n hartii;
bilete de valoare
creatoare de galcevi
E așezamantul
unei seminții
ce nu crede ca doare
atata os de foști elevi
ce și-au transmis jalonul
cursei timpului de zeci de mii de ani,
umfland balonul eliptic
de o scoarța cenușie,
diforma, de la creasta, canionul,
ce poate se vor reintregi-n contemporani,
oral sau virtual, ori scriptic
și poate, oare
sufletul sa reinvie;
cum pe-un boboc, țarana il face floare?!?
06.10.2011
|