de Daniel Aurelian Radulescu
Din sus, din deal, palcuri se arata; patrate strambe de nuiele
Sau tambre, ce abia se tin sa lase dare de carute,
Ce nu se vad ba sunt, de sprijin pe la polate de casuțe,
Ce in cate-o rana agața cer, cu fum 'n fuioare albe-albastrele.
O ceața parca ar da sa-ntreme din țevi de monștri, cum tractoare,
Pe asfaltul plin de nume stranii, pe lucii table, Benz ori Jeep,
Ce se aduna, campuri pline -nici cușma sa ți-o pui nu-i chip-
Și se-umplu daruri, roabe pline Mult peste deal, la strada mare!
La locul liniștei e-un molcom, parca batran de atat uitat,
Doar rascolit de-un scarțait de lanț pe roata de fantana,
Ce-o duce in spate, parca toata pe-un lemn, spinare de-o batrana
Și-n aer lin ecou strabate; jertfa, un guiț intarziat.
Lumini de zambet colorate și bolta in departari o aprind
Și alaiuri, parca toate june, se ințes la mese in grupuri șic,
Privind prin sticla strazii o lume, fara de griji zarind un pic
Parca un moș, ce nu-i Craciun, cu un sac rupt, plangand cerșind.
Pe stramta ulița din centru, in locul cel uitat de timpuri,
In negura ce nu patrunde un singur bec, de nu e luna,
Se simte, la o sticla in geam, un murmur ca de "noapte buna"
Și-un cuplu, cu merinde in dar, iși incheie vizita in rastimpuri
Atat de arar se-aduna suflet, ajun, doar doua anotimpuri
24.12.2013
|