de Daniel Aurelian Radulescu
De cate ori fizic ma mut,
gandul ma duce unde am fost;
cum tot intreg n-am niciun rost
și trup și minte is desfacut.
De neințeles, sunt tot mai mult
regrete -avand, la ce-am negat-
mister, cum dragoste-i pacat
doar de ma inșel, nu mai m-ascult!?
Mai rau, ce am nu-mi mai convine,
nu imi e indeajuns, riscul prefer;
ce-i altuia adesea cer
ca și cum nu mi-aș aparține.
Ma uit, ca un strain, la mine
-culmea, ca ma cunosc credeam-
dar nu-s oglinda, doar un geam
și nu ma vad! Oare o-i fi cine?
10.03.2013
|