de Daniel Aurelian Radulescu
Cu fiecare zi ce trece, totul devine mai ușor, mult mai astral;
Pamant ramane greu in urma, doar ramele sa il manance
Pana-l vor devora, il vor face un glob de carne trivial,
Viermos, in care numai peștele sa-și ia momeala, sa se culce
Se inalța sol din solul ce tot crește, acopera tot ce-i, gunoaie,
Vestigii, ce darama praful cosmic; solii in inhalari mesaje
Refacand, zalele-n lanțuri, altele mai noi, spirale adapand in ploaie
Un secetos, tot mai arid teluric, tarator conclav cu incolaciri, trucaje
Intr-o cascadorie ieftina de mistic inventat de-a reproduce copii
Ce lasa dare lungi in huma brun-jilava, inca neingurgitata;
Is orbii taratori, urmași de cei ce-un ochi aveau, doar pentru ei, ciclopii
E ratacita, o rama, pe-o stanca din neant; privește la planeta O nova depravata!
14.05.2012
|