de Daniel Aurelian Radulescu
Se poate? M-am indragostit de țara,
caci ma calca timpul cu pamant din genele de-ai mei
și-o simt așa de mult de aproape, eu brazda intoarsa sa-i cresc cald, sa-i fiu o veșnic vara,
așa cum o visez, sa aiba mereu soare, sa-i fi trecut eu anii grei,
s-o cresc cu palmele, ce-o țin, ca niciodata sa nu piara, s-o sarut pe imn și sa-i inchin și eu o oda,
facuta de la ciocarliile ce-i canta razele ce-o scalda
și imi rasuna in padurile ce le respir, plamani, plini de elixirul ce mi s-a transmis de la ei, curajoșii "voda",
donatori de sange, ce-i am și eu pe undeva, sunt sigur, o globula, inca atat de calda
cum marea, ce in veci nu ingheața, imi uda gandurile in valuri, valuri,
ma face lanuri, sa ii fac buchet cu buze pline, maci
și sa ma intind de bine in poalele-i ce-i simt, imbietoare maluri
nu ma mai satur s-o mananc, de drag și s-o intreb in fiecare zi Ești fericita, țara mea? Ce faci?
Sunt din buchetul tau de astazi, ziua ta, numai un fir, sa-ți dea aromele-parfum de romani, daci
30.11.2013
|