de Daniel Aurelian Radulescu
Aștept sa-mi spui, ca-n ultima instanța,
Ce-mi ceri ca sa mai stai cu mine,
C-am martori mulți sa iți caștig creanța
Sa crezi ce-ți zic; ce mult țin eu la tine.
M-am dus sa mangai chipuri pe altare
Și m-am pierdut cu mintea sarutandu-i,
Visand mistificat pe tine, aratare
Ca o fecioara, suflet implorandu-i.
Stau prosternat in lenea inerției,
Privind alei, neștiuți trecatori,
Sa nu te pierd de apari, cum pierderea avuției
Cand crezi c-o ai, la fel, de atatea ori.
Opresc femei ce-ți seamana pe strada
Și explodez la zgomotul de pași,
Cand step pe lespezi suna-n serenade
Cum mersul ce-ai cand vii, sau cand ma lași.
Imi pun in tample glasul cu al tau ton
Și mi-l mixez in șoapte auzite,
Ce intorc mereu cum disc de-un gramofon
Sunt palnie, ma umplu, is "tu" ispite.
Imi curg vederi, pe inchis, deschise pleoape
Stau rasturnat pe ovalul din retina
Crucificat, pana ce lacrimi, ape
M-arunci, sa pic și nu am nicio vina.
Te strang in așternut, miros de perna
Și adorm drogat de-un iz imparfumat,
Pierdut subit și-am corpul o caverna,
S-aștept sa-mi umpli timp, insingurat.
10.05.2013
|