de Daniel Aurelian Radulescu
Mi-e frica sa mai nasc, ca și condamn la moarte
și sa aud, am teama, ca sunt multele cerințe,
iar mana țin la ochi, urat sa nu deșarte
și-mi pun manuși s-am simț, atrofiind silințe
de atingeri, rau murdare doar gust imi sta pe limba,
amar de atatea frici, ce viața mi le plimba.
Stupid, tot se termina de abia inspre jumatate,
peste, doar fiind un fel de extins, in privilegiu,
de-o intoarcere, din nou, la iar singuratate
cum portativ de note; "do"-i cap sfarșit, solfegiu.
30.03.2013
|