de Daniel Aurelian Radulescu
Am amestecat literele din ziarul de dimineața
in cafea
și a ieșit foarte neagra,
mai mult de la lipsa de suflet; rea,
o zața,
iar in loc de dulce m-am pus pe injurat
teleshopingul de la televizor,
dupa care
am luat mașina
dintr-un morman c-o pancarta "Parcare"
și m-am blocat
nu era niciun zor,
erau mulți traficanți autoconsumatori amețiți
cu care nu vroiam sa ma țin pe același drum
insa au aparut, ca sa-ncurce și mai mult lucrurile
tocmai acum,
niște salvamari,
pentru ca erau in albastru
și se dadeau mari
s-au facut cimpoi
și-au inceput sa fluiere
ca pe stadioane;
ca-și dadeau peste picioare, țurloi
de la alunecușul gheții
iar odata scapatat de toata benzina, nici urma de "parc are"
ca nu era nici vorba de așa ceva,
doar niște dealuri alb-foarte murdare
pe care și le aruncau unii altora
ca pe-o minge la mare
ca sa acopere niște gropi bine cunoscute,
c-am avut in trecut deja niște coaste rupte
cand in sfarșit totul e drept și lucește a sticla nespalata
Minunat inceput de marca ro.zi!
La fel, la fel de fiecare iarna data
09.02.2012
|