de goeteri
Se umple timp de tine, spațiu-i vid
Daca nu ești, mi se oprește totul;
Nici gand nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e țel cenușa este focul.
Nu mai e sunet de-ți dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai ești un sunet
Și nici speranța nu-i cand bun ramas
Nu-ți lași nici fulger nu-i de nu ești tunet.
Nici vant n-adie de nu te atinge
Și amprenta-și cauta-n elicea rozei
Ce arsurile le racorind durere stinge
Ești poezia vieții din neantul prozei.
Cum un cristal de gheața nu-i nea fara tine
Sa stingi febra din suflet, lacrimi sa-ndulcești
Sorbind sarea și amar din tot ce nu e bine
In cuvinte calde ești gesturi ingerești.
Ești nevoia-n sine de-a fi parte intr-una
Ca intr-un Univers fara de planete,
Existența insași cum lumea-i doar una
Ce-o ți tu in dulceag, sorbit pe-ndelete.
14.12.2011
|