de goeteri
Nu știu la cine sa ma rog, sa fiu un ciclu
-Cum anii se preling in anotimp pe rand
Din mugur desfacandu-ma-n esența unui gand-
Sa-nmiresmez planeta, veșnic in periplu.
Copt, sa ma parg in caldul de cuptor,
Sa ard a mere coapte cu zahar
Și Eva-mi harazita, sa ma aibe-n dar
In trup și suflet sa ma-nvaț, sa-nvaț dogoritor.
Ah, cum aș vrea ca vara s-o petrec
Cu lungile ei zile, pan' la nesfarșit;
Sa stau intins in mintea-mi de introvertit
Oprind și timp -oricum e relativ- sa nu-l mai trec.
Cand ruginiu -de-apare peste dealuri-
Sa scurg licoarea viei venelor sorbinde
Ce viața sa-mi intoarca-n atrii aburinde
Sa fiu pulsații ce-nroșesc timide idealuri.
Sa intru cald in gerul albului de gheața
Ca sa-mi topesc omatu-acumulat
Zbatandu-ma-n speranța de-a nu fi uitat
Cerșind in fond, la infinit, dreptul la viața.
Nu ințeleg?! La Univers, sunt un infim și timp
Și loc in spațiu sunt la infinit
De ce nu ma renasc, cum anotimp, la nesfarșit?
Cunoașteți vreo adresa, sau aveți relații in Olimp???
04.09.2010
|