de Daniel Aurelian Radulescu
M-ai auzit, te strig mereu
De cand ma scol și-n vis de noapte,
Ca fara tine nu sunt eu
Cuvantu-ți vant m-aș face, șoapte.
Din poza te-am facut icoana
Și-am pus-o-n fața la altare
Sa-nchine-o lume ce se-nșeala
Caci nu ma crede cat ma doare.
M-am rastignit in varf de munte
Pe crucea-nalta din Bucegi
S-adun mulțimile sa asculte
Ca doar te vreau și sa nu negi.
Am pus afișe-n gari, in trenuri
Și-n stații de autobuze,
Ca inima sa ți-o cutremuri,
Ruinele-mi sa mi te-amuze.
Ești ființa cea mai cautata
Și premiu-am pus tot ce-aș avea
Din orice timp; fara vreo data,
Pana cand Soare ar cadea.
Și de nu, ți-aș culege Luna
S-o am pe frunte de lanterna
Și noapte de va fi sa-mi spuna
Pe unde dormi și de ai perna.
Mereu te chem; m-ai auzit
Ca te aștept, ca țin la tine?
De nu, intind mana la cerșit
Sa ma ia alta Daca vine!?
29.01.2012
|