de Daniel Aurelian Radulescu
O intrevad din sunet se repetand in ecou
Croa, croa pe gri noros de cer de plumb pustiu,
In balans de-o acolada patand uni tablou
De-un negru pur, de-un straniu reamintind sicriu.
E doar alarma-n "single" ce se-nmulțește-n sute
Ce-acopera vazduh și auzul tot il umple
Se coborand pe campuri cernitele cernute
Pana ce-un caine alearga și liniștea o rupe.
Pe-o țambra cocoțata ramane una-n urma
Stand maiestuoasa-n fracu-i lucios din pene lise,
Cu ciocul gros, ochi ageri pe-un griu ce fața-i curma
Cu expresia-i ințeleapta din lumi trecute, inchise.
E sigur mai batrana ca mine, cred ma știe
Ca m-a-nvațat sa pot din vitregiri sa fiu;
In ger pe viscol crunt sa zbor, sa cresc din glie
Ce-i searbada la alțiiDe-ai mei plina ce-i țiu.
Cat de frumoasa-i pana pe corpul longilin
Cu eleganța-i sobra-n profund de ințelepciune
Arzand pan' la carbune secol trait din plin,
Inflacarand rabdarea-i din sufletul-taciune.
Privesc uimit semeața ce gandul mi-l citește
Și-ntoarce cap de-o parte și de alta, parc-asculta
Ce-ar vrea sa spun; de știe de cand timpul traiește?
Și mi se uita-n ochi cu geniul ei de oculta!
E-atata de frumoasa, ca-i iarna sau e vara,
In sobra-i pelerina Misterioasa cioara.
27.02.2012
|