de Daniel Aurelian Radulescu
Palori metalizate in lucitor asfalt,
printre jaloane albe din sticle incendiare,
delimitate-n lungi, liniare reflectoare
privite din patrate in lumini, ce sparg bazalt.
E-un fașait continuu printre stridente goarne,
ce scurt lovesc timpan, pluguri neon-lumina
se intretaind pe sensuri, se-orbind fara vreo vina
alearga inșiruite și far' sa se rastoarne.
Pe alocuri, flux se curma la niște lați culcați,
egali, ca de-o zapada ce s-a-ncrustat in sol,
lasand umbre sa treaca, cand iute, cand domol
adesea-n sfornait de cai, dezesperați.
Din loc in loc se-apleaca bule de galbenușuri,
iradiind o miere de sticla incalzita
din sus, inșiruind pe bețe-nalte, o limita
ca un prag, cu ceva pomi protejand haine, fașuri
ce aluneca pe umbre intr-o schimbare; intinse
cand inapoi, inainte, mai pale sau mai tari,
purtate in pas de chipuri, pe trupuri mici, sau mari
tacute, mormaind, razand de lumini, ninse.
Printre coloși de stanca, de-o parte și de alta,
cu gauri sclipitoare, ce-și schimba loc arar,
ca un tunel de licar, pe sticla ca de far,
se scurge șerpuirea ca foșnetul de-o balta.
Deasupra-i ca un plumb, pufos, cum val de spuma
-dar nemișcat, taiat de-acoperișuri drepte-
ca un "V" -de unde stau privind- pe sus, in trepte
E-o noapte de oraș, ce-o zi, o va șterge guma.
15.11.2013
|