de Daniel Aurelian Radulescu
Se crapa-n ramuri neaua iernii din albul scurs, regenerand
La primele racori de cald ca un porumb de floricele
Și parca mintea scapa fraie, visand calatorit arzand,
Iar inima ar plezni nebuna sa-mi iasa toate-n par, pe piele.
E-un freamat presimțit oriunde și picuri verzi se sparg in foi,
Ninsoarea se pornind petale din must de seva-n capilare,
Ce urca amintiri din huma de alți de-ai noștri, precum noi
Ce iși țin iar inima-n palme, s-o dea, cum pomul iși da floare.
Se varsa șipuri uriașe, pe simțuri, inundand parfum
Pana ar plezni și piept de dulce, de atata ploaie de miresme
Și clopoței cu trei ovale se pleaca sfioși langa drum,
Pierind taiați de toporași și-n șir apoi, pufoase iezme.
Din griul gloss, sau ceruit, se vad topazuri de acadele,
Infipte in reavan de-o mocheta intinsa suluri peste brun
Și-n zari e-un zumzet, un concert, de faguri roi și pasarele,
Iar mintea-n zbor pleaca și ea Sunt tot o muzica, rasun!
01.10.2013
|