de Daniel Aurelian Radulescu
E trist cand spațiul te desparte,
Dar și mai trist cand timp separa
Și nu se intoarce, cum o vara
Și nici cum pagina de-o carte
Și aproape-i, doar puțin departe!
De unde ai cuvant sa pui
Suav, de dragoste sa spui,
Așa cum nu-i al nimanui
Și s-atarni inima de-un cui
In fuga de-un vagon sunt gand,
Ce-ncerc sa-l prind ca pe-o naluca;
O fata blonda frematand
Și nu pot tren s-opresc S-o duca.
Te strig, o, imi urlu nerabdarea
Sa te-am pe brațe, ca o floare,
Sa-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Sa-ți simt miresme amețitoare
Cand simt citat din mine, parca nu-s eu, is mai mulți
Devin și eu cuvant, din ce ești tu pronunți,
Ma relevand sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legandu-mi gand alaturi, cu inima-n complot!
|