de goeteri
Nici n-am știut cand am crescut;
Nu vad nimic cand ma modific
Și zilnic stau cu mine, neintrerupt
Ma judecand sau contempland mirific.
Doar gandul mi-e ascuns; ciudat
Ca nici pe acesta nu-l țineam captiv,
Sa nu se piarda interiorizat,
Crezand ca-l stapaneam In fond fara motiv.
N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanț ce-i spunem ADN-eu
Și-l am, ma amagind ca-s unicat
Dar el ma stapanește, nu sunt eu!
Inseamna, in fond; cu toți ne naștem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Mințiți c-am fi ce vrem Plebeici bravi,
Doar sadic țintuiți, ca niște jagardele!
Ma uit cu detașare; ma privesc
Și-am dor nebun sa fiu din nou cum vreau
Cata prostie am putut s-agonisesc
Crezand ca numai eu decid ce iau, ce dau!?
Aș vrea, cel puțin la sfarșit, sa știu
Ce rost aveam; ca totu-i cu folos,
Altfel aș fi eroare și nu-s singur, de-s sa fiu
Va-ntreb; "Va intrebați la fel? Sau pot sa va descos?"
16.05.2010
|