de goeteri
De la strabuni ar trebui s-o am solida
Caci fizic mi-au dat buna moștenire
Ce-o simt c-o am in corp și in simțire
Și-am crez s-o intrețin, mereu avida.
Mi-o vreau dorința-n gand și-n pulsu-mi
Ce le cultiv pe oase și-n conștiința
Cu grija, responsabil de-a ma ființa,
Ce-i numai una Ce-s in fond eu insumi.
Și nici nu vreau și n-am cum sa ma mint
C-ar fi cum aș trai-n sinucigaș
Sau aș avea-n rarunchi pacatul de ocnaș;
Sa-mi fur singur ce am, s-omor, sa ma dezmint.
Și sunt produsul multora, din timpuri,
Cu-aceleași ganduri pure-n spre mai bine
Acumulate strans, ca-n Biblia din mine;
O carte sfanta, peste veac, peste-anotimpuri.
Vreau ca și mine toți s-avem tarie
De-a putea singuri sa ne-alegem un destin
Robust și drept, sa fim inalți, cu spirit fin;
Sa fim stapani pe bunuri, vise și mandrie .
Așa vad eu, intr-o alegorie, o lege
A corpului, precum a țarii ce-i și-a mea;
Sa m-oglindesc cu tot ce sunt, ce vreau, in ea,
Eu și cu-ai mei nu cei in fardelege.
De neclintit sunt și n-accept discuție,
Ma jur sa ma constitui neincetat mai nou
Și-am dor nespus sa fiu la toți comun ecou
In speranța intr-o sanatoasa constituție.
Și cert pot ca s-o fac mai buna sa ne fie
Nu cu palavragii, fara de școli, doar cu ambiții,
Ce-ncearca sa-și abroge singuri dreptul Ei smintiții
De politicieni cu circumstanț-atenuanta-n nebunie
Intr-o hoție, marșavie, parșivie și prostiede-nvechita seminție!
20.02.2011
|