de Daniel Aurelian Radulescu
Ma ingroș de viața, ca inelele de pom
Și ma rasfir in mințile de cunoscuți, prieteni.
Mai pic, prin accident, de frunzele cazute, dorm
Și ma dau fruct, sau con de umbra, ma amestec ceteni.
Imi pun platane, sa ma incant din pliscuri
Și radacini m-afund in amestec cu de-ai mei.
M-agaț samanța, sa nu pierd lumina de pe piscuri
Și-mi privesc umbra in fel și chipuri, ard scantei.
Ma indoiesc de atatea vanturi, ca n-am scut
Și ma mai frang, dar raman drept, ramuri imi strang
Incet, incet ma umplu scorburi tot Un inceput
De gol, ce-o fi o zi, un ciot, ce ploile imi plang.
06.11.2013
|