de Daniel Aurelian Radulescu
ca și cum fructu-ar fi mereu bastard
sau din iubire ies miresme incantatoare
doar de-i frugala, ca samanța ce-ar da floare
doar de-i boboc de-un juramant ascuns sub fard
așa pupila de-un desfrau sau patimi
ori pajul de adulter crescut in palma
credinței "padre" dedicata-n șir de lacrimi
o viața, cum secret pastrat ca și altele, de-a valma
așa ar putea fi și rușinea, ce nici oceanele nu spala,
cu chip de adolescenta se pierzand pe sine
plecata de la bal intr-un vertij de tremur, goala,
lasata pradei de-un amor imbietor de bine
un pic nedrept e apelativul plin de mangaiere
ce parca merit da doar vieții din pacat,
ca și cum vina ar da mai mult drept la placere
și castul, indurarea, cinstea n-ar fi "meritat"
zisii legitimi, rasadiți din litere semințe
din coada de alfabet, zeificați odoare
is devalizați de purul, de izul coloratei ființe,
cum n-ar avea traseu pana la fruct, prin floare
depun deci moțiunea eu ca sa rastorn din tasuri,
sa-nchin pamantu-ntreg cu-al sau sublim de flora
la tot ce suntem toți o zi; copii, mici strasuri,
diamant sau rubin ce intoarce secolul in ora
ingrașand toți pamantul, cu floarea dintr-o amfora!
12.03.2012
|