de Daniel Aurelian Radulescu
E ziua mea de-ncepator, ca-ntotdeauna;
tot mi se spune, de-altul, ce sa fac,
debusolat,
mai rau decat in prima zi de viața,
de cand zac,
cand nici nu ma știam de c-aș fi existat
și tocmai de-aia, de atunci ma-nșirui boroboața-n boroboața
intr-una, intr-una.
Intreb din nou, plictisitor, aproape enervant,
ce oare ma așteapta iar
și n-am niciun raspuns
de la Parinte
veșnic tot reinvaț abecedar
și-s tot neajuns,
raman mereu cu aceeași minte,
un minuscul de aspirant
Strig, vreau, in gura mare, alta și alta, jucarii
și nu am bani indeajuns,
nu imi pot ține nici acum un echilibru;
cad, ca apoi sa ma ridic,
iar daca mult, ceva, imi place, il țin ascuns;
cum cu plecarile de-acasa, cu schimbat limba, de un "deja vu"
sa iau, din alții, pic cu pic,
tot de la cap, copilarind copilarii.
Doar e, se pare, o mare diferența; timpu' e mai scurt un pic,
chiar fiecare zi și noaptea-i și ea scurta
și parca-s pacalit de cei din jur,
ce nu-mi mai spun copil,
așa cum sunt; ca stau și-acum in dormitor pe burta
și cateodata mai injur
nu simt, din propriul mine, cunoscut, niciun exil!
Sunt sufletul la fel de pur, am ramas neințeles, tot mic!
01.06.2012
|