de Daniel Aurelian Radulescu
ce aere au sa se inspire,
unii, de scriu de rastignire
altora, far-a fi desemnați
de vreun conclav sau preparați
de școli inalte, neștiute
de-o lume, numai de ei vrute
cu preamarire-n importanța
ce și-o dau inșiși aroganța,
cuvant ce și-l exprima prost,
intr-un limbaj se vrand compost
de zeflemea, ce-i "har" divin
la nuli ascunși fara destin,
in amestec c-ura neputinței
de-a crea ei probe sentinței
ce-o dau se mascarind sub robe
de juji cu minți anaerobe
ce se-mbacsesc in propriul morb
ce-l croncanesc in carduri, "corb",
crezand ca ei-s imn la cultura,
ce-l scriu și-l cred ragaitura
de-a fi talent ce-l reprezinta
demenți, meritorii de flinta
și-așa s-a umplut celuloza
de foi manjite, spre narcoza
ce frați de cruci in sifilis
mental, se preamaresc in scris
și-n laude iși pun coroane
de maracini, visand icoane
sa fie pentr-un neam, crezand
ca ei vor fi perpetui prund
de rigole curgand dejecții
insamanțandu-se-n infecții
in spații, in timp, c-au cutezanța,
tupeul nesimțit de clanța
ce-ți rupe gura, ei au cheie
sa-nchida porți și sa descheie
dig pentru valul paranoic
de vers inexistent, "prozoic",
eter napadind virtual,
in case, in minți, amonte, aval,
sapand sa scoata la iveala
ce n-a fost bun, pun osteneala
sa denigreze sau cultive
doar ce vor ei, sa invective
intr-un limbaj de bașcalie,
ce nu-s capabili, n-or sa fie
e drog ce-l caut cu nesaț
in cafea neagra și las zaț!
18.04.2012
|