de goeteri
De ce mi-e trista fiecare toamna,
Batut cu vant, in picuri și cu frunze,
Spalat cu ploi, de tot ce-avusem muze
Pe-ascunse Ca ma-ndrept incet spre iarna?
Se moare fizic, timpul, anual
Ma pacalind ca-i doar, moral, un ciclu;
Pierzandu-ma perpetuu-ntr-un periplu
Fara de-ntors In solul de fundal.
Ma pierd din mine, intr-un melancolic,
La trist repetitiv de Nou de An
-Un mincinos, ca ce-i trecut e van-
Pentru un miez de noapte Euforic.
Toamna is inca, in culori de foi,
Ce-s intrupari de suflete scadente
De vieți pierdute, sau intermitente
Prescrisele de Dumnezeul Dintre noi.
Mi-e toamna una singura și-i scurta
In timp -mai scurt de cand eram copil-
Și-i fara-ntors, mi-e veșnicul exil,
Cu apa vieții Ce definitiv se zvanta.
M-am prins, in jocul recapitularii,
De anotimpuri ce-am in inventar;
Sunt reciclat cu fericirea data-n dar
De visul minții De-a rapi clipe uitarii.
Dar din pacate, tot, ramane vis
-Fara intoarcere reala inapoi-
E toamna-mi colorata, printre voi,
Dintr-un contract Cu viața-n compromis.
04.11.2010 |