de Daniel Aurelian Radulescu
Ma bat niște pedale in talpi,
Sa mi le iau, sa le pun pe spinare,
Stand doar pe coate-n scrijelit, ce doare,
Pana se ingroașe scoarța cenușie in cruste dalbi.
Ma trag de firele de par, electrostatic,
Valvoi, ca și cum Einstein mi-ar vrea geniu
Și nu voi reuși nicicand; n-am timpul un mileniu,
Mai mult, decat sa indrug multe cuvinte-n rime, apatic.
Ma irosesc in fiecare dimineața, intrebanda
De pot sa ma implinesc din planul vrut al celeilalte,
Trecuta tot la rand, la fel, dintr-alte stopuri, eșec, halte,
Provocat, dar nevrute, ființei ce-o intrețin, cum pot, bolande.
O alta printre, dintre voi, la fel, la fel, cursivele plapande!
07.03.2013
|