de Daniel Aurelian Radulescu
Sunt pentru a nu știu a cata oara Dumnezeu
Caci iar m-am hotarat s-adopt un cațeluș;
De fapt o cațelușa mica și firava, derbedeu,
Un rebut printre vreo cinci nascuți pe-un derdeluș.
Sunt toți acasa acum la adapost de frig
Cu mama, o cațea atat de slaba, mica
Și cresc pe zi ce trece, vin fara sa-i strig
Doar cea mai mica, Daisy o protejez cu frica.
E veșnic dominata la mancare, ades mușcata,
Piciorușele-i sunt roșii, tot o carne-n rana
De gerul ce nu sta, de fulgi și-i alb balțata.
Așa c-am luat-o-n casa sa-i dau cald și hrana.
Este cat palma, adoarme des, mai plange,
Se mișc-așa nesigur, cade, se ridica iara
Și-i cercetașa sigur inima mi-o frange;
Bot umezit ridica, ma privește-n ochi, umil sa para.
Și-acum o vad pe piciorușe mici pașind firav
Cu fundu-i mic rotund și mișcand din codița
Și scoate-un sunet ascuțit crezand ca-i grav
S-ar zice un latrat Imi spune ca-i un slujitor, fetița.
Așa-m pastrat pe lume ce lui Dumnezeu i-a fost o schița!
05.02.2012
|