de Daniel Aurelian Radulescu
Imi plang piroanele din talpi pe zidul din Ierusalim,
Cerșesc la minte, sa-nțeleg, de oroarea morții din Berlin.
Nu știu cum Carnavalu' ascunde in dans asasinate-n Rio
Și nu pot timp sa schimb, sa inviu, tot ce-a pierit; doar spun "Adio!".
Ma inec incet, pe zi ce trece; voi pierde-o o zi Veneția!?
Ma striga inca deportații din nord, crunt ger, in Iakuția.
Nu mai am maini, picate arse, in kerosen, in plin New York
N-am cum sa strig -sunt ragușit- la cel ce ma subjuga; "Porc!".
Tot mai fudul și leneș pierd, vand țara, cumpar din Pekin,
Nu cred "civilizat"; terorile nu-s africane, știu Dublin!
Ma paște inca frica stangii, o mojica, hoții Moscovei!
Ah, n-aș vrea frontiere, 'n țara maiași, nemți și plecați evrei!
Sangerez tot, cat mai am roșul, de eterne drame și razboaie
Și stau cap gol cu trup la fel, sa-mi spele neant pacate-n ploaie;
Ca-s mai puțin de-ai mei, uciși parșiv, degeaba-n București
O fi conștiința, in toți, o zi, sa strige-un vinovat; "Greșești!"?"
Mi-a ramas langa, o resursa, s-o intreb pe ea; "Ma mai iubești?"
26.01.2013
|